Frunzele de orhidee - semnalele unei plante bolnave
Fără îndoială, culoarea și petele prezente pe frunzele orhideelor sunt importante pentru diagnosticarea posibilelor probleme ale acestora. În rândurile de mai jos vom vedea ce ne transmit aceste minunate plante cu ajutorul frunzelor.
1. Frunzele orhideei sunt verde închis. Orhideele ale căror frunze au culoarea verde închis par plante sănătoase, care de cele mai multe ori refuză să înflorească. Cauza acestei nuanțe de verde este lumina insuficientă. Așezând orhideea într-un loc cu mai multă lumină, nuanța frunzelor se va schimba într-un verde deschis, iar orhideea va începe să înflorească.
2. Orhideea are frunze deshidratate și/sau mai mici.
Cauza apariției frunzelor deshidratate este faptul că orhideea nu este capabilă să absoarbă cu ajutorul rădăcinilor, apa necesară; sau că nu a primit apă o perioadă îndelungată. Verificați dacă rădăcinile plantei sunt în număr mare, sănătoase, ferme și de culoare alb sidef. Rădăcinile închise la culoare (maro, negre) și moi sau uscate arată o plantă bolnavă.
! Rădăcinile plantei trebuie să ocupe 70% din volumul ghiveciului.
! Aveți grijă și la găurile laterale date ghivecelor. Dacă substratul este de calitate (nu reține prea multă umiditate), nu aveți niciun motiv să faceți acest lucru. Uneori, prea multă aerisire și prea puțină apă sau udări rare pot avea ca efect deshidratarea frunzelor la orhidee - chiar uscarea rădăcinilor (în pozele de mai sus este aceeași orhidee în ghiveci cu găuri laterale și fără acestea). Ghiveciul opac nu este recomandat începătorilor pentru că nu pot avea un punct de reper în privința udării orhideelor.
În mod normal, noua frunză a orhideei este mai mare decât precedenta. Dacă în loc să fie mai mari, noile frunze sunt mai mici înseamnă că orhideea este stresată. Cauzele acestui stres pot fi multiple, dintre acestea amintim: lipsa fertilizărilor - în special cu calciu, deoarece acesta este responsabil de alungirea celulelor din interiorul plantei -, incapacitatea plantei de a se hrăni (rădăcini putrezite - dacă frunzele vechi sunt deshidratate) sau numărul mare de tije lăsate prea mult timp.
În cazul tijelor mai vechi de 6 luni, se recomandă tăierea acestora la un centimetru deasupra celui de-al doilea nod de jos, indiferent de culoarea lor.
Aflați mai multe despre Salvarea orhideelor cu probleme la rădăcini
În cazul excesului de lumină, așezați orhideea într-un loc semiumbrit.
S-a întâmplat vreodată ca frunzele bazale ale orhideelor voastre să se îngălbenească fără a se desprinde? Ei bine, dacă acest lucru îl observați atunci când plantei îi crește o frunză nouă înseamnă că aceasta prezintă deficit de potasiu. Potasiul este un element mobil. Dacă în timpul creșterii vegetative, acesta nu se regăsește în substrat; frunzele mai vechi îl vor ceda noilor creșteri. Dacă noua frunză este galbenă și nu crește înseamnă că orhideea are deficit de sulf.
b) Frunza orhideei se îngălbenește de la vârf spre bază (colet). În acest caz avem un proces natural de senescență foliară - un fenomen normal de îmbătrânire a frunzei. Așteptați ca frunza să se usuce în totalitate, iar apoi o puteți îndepărta.
Tot despre îngălbenirea frunzelor vorbim și în cazul deficitului de magneziu, dar aici apare cloroza intervenală (îngălbenire între nervuri); prezentă, de obicei, la frunzele din mijloc sau la cele vechi (extras din Orchid Species Culture de Margaret L și Charles O. Baker). Deficitul de magneziu la orhidee seamănă cu pătarea frunzelor și poate fi confundat cu simptomele unui virus. Culoarea frunzelor poate să arate puțin ”acuarelată”. Dr. Martin Motes sugerează că o creștere a antocianinei (colorație roșie-violet) din frunze, în special după expunerea plantei la temperaturi mai scăzute, înseamnă că orhideea are deficit de magneziu. Acest lucru apare ca urmare a degradării clorofilei și incapacității plantei de a o regenera (similar cu frunzele de toamnă) și nu trebuie confundat cu înroșirea frunzelor pe care unele orhidee o au ca urmare a luminii excelente. Odată cu începerea perioadei de creștere vegetativă, frunzele vechi ale plantei vor transloca magneziul către noile creșteri - dacă plantei nu i se administrează un fertilizant cu magneziu. Administrarea magneziului se face în perioada de creștere vegetativă fie prin administrarea unui îngrășământ bun care conține acest element, fie prin adăugarea sării Epsom în proporție de 1/2 linguriță sau o lingură de dolomită la 3,7 litri de apă o dată pe lună.
![]() |
| în acest caz, îngălbenirea/uscarea noii frunze a apărut ca urmare a prezenței dăunătorilor care au supt seva |
c') Ar mai fi un caz de îngălbenire a frunzelor de la bază spre vârf, dar aici nu avem motiv de îngrijorare; este vorba, în unele cazuri, de apariția noilor rădăcini (ca în imaginea de mai jos).
4. Vârfurile uscate prezente la vechile frunze ale orhideei, sunt rezultatul excesului de fertilizant folosit radicular (fertilizant cu valoarea potasiului -k- ridicată). Dacă vârful noii frunze se înnegrește, orhidee suferă de deficit de calciu. Dacă se amână administrarea calciului, întreaga frunză se înnegrește și moare - având un aspect similar cu putregaiul bacterian sau fungic. Este, de fapt, aceeași problemă ca putregaiul apical la tomate. În cazul orhideelor, deficitul de calciu poate provoca moartea vârfurilor rădăcinilor. Deficitul de calciu apare în special primăvara și vara în perioada de creștere vegetativă ca urmare a degradării substratului - degradare ce crește aciditatea; sau în timpul verilor excesiv de calde când metabolismul plantelor este afectat.
În cazul toxicității din aer (vapori de vopsele,odorizante, dezinfectanți, fumul din bucătărie), planta ne arată că este afectată prin prezența acelor puncte apărute pe frunze - ca în imaginea de mai jos.
5. Viruși
Dacă frunzele orhideei prezintă niște pete de formă circulară sau semicirculară înseamnă că au existat o serie de probleme de cultivare care au avut ca efect atacarea plantei de un virus. Dacă observăm această problemă la orhideea noastră, cel mai indicat ar fi să distrugem planta pentru că pot fi contaminate și celelalte orhidee. NU EXISTĂ TRATAMENT!
Stiați că?... Virușii mor la temperaturi mai mari de 100°C?
Contaminarea celorlalte plante se face prin reutilizarea apei în care a fost udată planta bolnavă, trecerea insectelor de la planta purtătoare de virus la plantele sănătoase, utilizarea obiectelor nedezinfectate - atunci când realizăm tăierea tijelor, de exemplu. În cazul ustensilelor folosite pentru tăierea tijelor de orhidee, indicată ar fi dezinfectarea cu flacără. Doar așa putem fi siguri că nu transmitem viruși plantelor noastre. Nu în ultimul rând, dezinfectați-vă mâinile înainte de lucra cu fiecare orhidee în parte.
6. Fusarium
- îmbătrânirea frunzelor
Dacă observați că orhideea voastră are 1 maxim 2 frunze bazale roșii, nu e cazul să vă îngrijorați - frunzele bătrâne mai și mor.
- prezența culorii grena în floarea orhideei
Dacă noua frunză are o tentă roșiatică pe partea inferioară, înseamnă că floarea acelei orhidee va avea culoarea grena - fie în totalitate, fie pe alocuri.
De asemenea, culoarea roșie a frunzelor de orhidee poate fi un indiciu că planta primește cantitatea maximă de lumină pe care o poate suporta. În acest caz, antocianina acționează ca o cremă de protecție solară, protejând frunzele orhideei de arsură. Odată mutată planta într-un loc semiumbrit, frunzele vor redeveni verzi.
- deficit de fosfor
Dacă observați că frunza cea mai bătrână are vârful sau marginile frunzelor vechi de culoare roșu-violet, înseamnă că planta are deficit de fosfor. Fosforul este un element mobil. În cazul în care planta nu primește acest element în perioada de creștere vegetativă, noua frunză îl "extrage" din frunza mai bătrână.
! În cazul excesului de fosfor, putem observa pe frunzele plantei deficit de Fe, Ca, Mg, Zn sau Cu - elemente cu care fosforul este antagonist (împiedică absorbția acestora). În cazul în care apare excesul de fosfor, spălați rădăcinile orhideelor cu apă distilată. Cantitatea de apă folosită, ar trebui să fie de minim de 3 ori capacitatea ghiveciului în care este plantată orhideea (dacă ghiveciul are o capacitate de 0,5 litri, folosiți minim 1,5 litri de apă distilată).
![]() |
| uneori, înroșirea frunzelor la orhidee poate fi provocată de expunerea acesteia în soare direct - ca în această imagine |
7. Rhizoctonia
Rhizoctonia este o boală a rădăcinilor și a coletului orhideei. În cazul apariției acestei boli, rădăcinile se sufocă din cauza udărilor excesive și a substratului prea mărunt care are ca efect un drenaj slab. Prevenirea bolii constă în dezinfectarea rănilor cu ajutorul pudrei de sulf (atunci când tăiați rădăcinile afectate). Tratamentul, ca și în cazul infectării cu fusarium, constă în utilizarea fungicidelor.
8. Pete prezente pe frunzele orhideei
- pete uscate
Orhideea are pete pe frunze (petele sunt uscate): cauza este intensitatea excesivă a luminii. Acestea sunt de culoare galben pai când sunt ușoare și pot necroza țesutul frunzelor când expunerea orhideei în soare direct este excesivă. Arsurile apar din cauza faptului că majoritatea orhideelor nu tolerează soarele direct. În cea de-a doua imagine, arsura solară s-a produs din cauza apei care a ajuns pe frunză. Odată cu expunerea la soare s-a creat efectul de lupă, rezultatul fiind necrozarea.
- pete apoase/umede
Petele închise la culoare și umede sunt cauzate de bacteriile din genul Erwuinia. Cauzele apariției acestora sunt: umiditatea atmosferică foarte ridicată, băltirea apei la nivelul rădăcinilor, lipsa ventilației și a luminii. Tratamentul constă în eliminarea părților afectate și utilizarea bactericidelor.
În cazul în care frunza în creștere este afectată de bacterioză (ca în poza de mai sus), stropiți planta cu un produs care are efect bactericid. Repetați stropirea la 15 zile sau conform indicațiilor producătorului.
Efectul poate exista sau nu; acest lucru depinde în principal de stadiul bolii. Foarte important! NU TĂIAȚI PORȚIUNEA AFECTATĂ NICI DUPĂ CE PLANTA SE VINDECĂ! Acea porțiune capătă o cicatrizare. Atunci când o tăiați/îndepărtați, nu faceți altceva decât să „ajutați„ la extinderea bacteriozei.
9. Despicarea frunzei
10. Deshidratarea focalizată
Deshidratarea focalizată apare de obicei pe frunzele mai bătrâne și cauzează apoptoză. Dacă ceea ce inițial s-a prezentat ca o deshidratare focalizată, în timp se transformă în putrezire, înseamnă că în acel loc au pătruns bacterii și va trebui să tăiați partea afectată și să ungeți zona cu un bactericid.
*Apoptoza este moartea celulară programată care apare la plante - de obicei în perioada de creștere activă - și determină căderea frunzelor bătrâne. Scopul este acela de a putea hrăni frunzele tinere.
11. Uredo japonica
Simptomele apar pe suprafața frunzei. Inițial sunt de culoare neagră și maro și au diametrul de 2 sau 3 mm., apoi se corodează țesutul articular. Boala apare din cauza temperaturilor scăzute, a climatului umed și a ventilației slabe.
Pentru prevenirea acesteia, mențineți frunzele orhideelor uscate, mai ales în timpul nopții. Tratamentul constă în aplicarea unui fungicid sistemic. Dacă boala fungică este foarte avansată, tăiați porțiunea afectată - cu ajutorul unei ustensile bine dezinfectate și ungeți locul cu o pastă dintr-un fungicid sistemic.
12. Bacillus Cypriped sau Erwinia chrysanthem
Bacillus Cypriped sau Erwinia chrysanthem este o boală foarte periculoasă, fiind întâlnită frecvent la orhideea Phalaenopsis. Este cauzată de o umiditate ridicată și temperaturi ridicate. Așadar, în perioadele cu temperaturi crescute, evitați atât udarea plantei în exces cât și pulverizarea frunzelor acesteia.
Tratamentul constă în tăierea părților afectate și pulverizarea orhideei cu un bactericid - indicat ar fi unul pe bază de cupru. Izolați planta, nu o udați minim o săptămână și măriți ventilația.
13. Cladosporium Orhideorum
Tratamentul constă în tăierea părților afectate - cu ajutorul ustensilelor dezinfectate în prealabil - și aplicarea fungicidelor sistemice.
14. Phytophthora palmiala
15. Colapsul mezofil
Colapsul mezofil este cauzat de udarea/pulverizarea orhideei cu apă rece.
- udarea orhideei cu apă rece
Simptomele datorate udării cu apă rece: inițial apare ondularea frunzelor, apoi îngălbenirea și căderea acestora.
- pulverizarea orhideei cu apă rece
Simptomele datorate pulverizării cu apă rece: pete galbene care devin maro, iar apoi negre; cu adâncituri neregulate.
! Nu confundați colapsul mezofil cu schimbarea direcției de creștere a frunzelor de orhidee din cauza schimbării direcției din care vine lumina.
16. Cercospora
Cercospora este cauzată de ciuperca cu același nume. Aceasta apare inițial pe suprafața frunzei și prezintă pete împrăștiate de 5-10 mm., de formă rotundă care devin treptat negre și însoțite de mucegai. Această boală este, de obicei, însoțită de o leziune apărută ca urmare a excesului de îngrășământ, de medicație sau de la arsurile solare.
Apare de obicei vara, din cauza temperaturilor ridicate. Tratamentul constă în izolarea plantei într-un loc mai răcoros și aplicarea fungicidelor sistemice.
17. Degerături
Simptomele degerăturilor sunt leziunile superficiale, găuri, pete apoase pe țesuturi urmate de obicei de ofilire. Petele apoase se transformă în pete necrotice pe frunze și moartea secțiunilor plantei sau a întregii plante.
Aceste simptome pot fi mai vizibile după ce orhideea a fost adusă în încăpere cu temperaturi ridicate.
18. Petele datorate excesului de clor
Acestea sunt produse de un conținut mare de clor în apa de irigare. Dacă orhideea nu este tratată, frunzele capătă pete negre, se ondulează și în final, planta moare.
19. Pseudomonas cattleyae
20. Acidivoras spp
Tratamentul constă în izolarea plantei afectate, distanțarea udărilor, creșterea ventilației și evitarea pulverizărilor. Se recomandă scufundarea plantei în fungicid/bactericid cu spectru larg.
21. Antracnoza - agenți cauzali: Colletrichun și Glomerella spp
Aceasta poate apărea pe toate părțile aeriene ale plantei cu pete întunecate, rotunjite, adâncite, înconjurate de țesut galben-verzui în formă de inel. Pe frunzele orhideei se prezintă sub forma unor mici pete circulare și roșiatice care ulterior se îmbină și capătă o culoare maro închis. Zona afectată este în general bine delimitată și ușor adâncită, în timp ce restul frunzei pare normal.
Prevenirea acestei boli constă în amplasarea orhideelor în camere bine ventilate. Tratamentul constă în pulverizarea plantei cu zeamă bordeleză.
22. Edem
Edemul apare atunci când excesul de apă este absorbit de rădăcini mai repede decât este pierdut de frunze - prin evapotranspirație. Acest lucru provoacă inflamarea celulelor plantelor și producerea unor leziuni asemănătoare veziculelor.
Apare atunci când plantele sunt udate în zilele calde urmate de nopți reci sau când vremea se schimbă din perioade calde în perioade reci, dar cantitatea de apă folosită la udarea orhideelor sau frecvența udărilor rămâne neschimbată.
23. Dăunători
La o privire mai atentă asupra frunzei de mai jos, observăm prezența dăunătorilor (acele umflături prezente pe frunze conțin aer; acolo dăunătorii au supt seva).
![]() |
| frunză atacată de dăunători și necrozată (arsă de soare) după ce aceștia au supt seva |
Dacă orhideea prezintă pânze de păianjen, frunzele au pe suprafața lor niște puncte ca și cum ar fi înțepate cu acul, sau suspectați prezența păianjenului roșu la aceasta, pentru a vă convinge dacă este sau nu vorba de acest dăunător va trebui să ștergeți frunzele cu o dischetă demachiantă ușor umezită cu apă. Dacă discheta se colorează în roșu/cărămiziu, atunci va trebui să stropiți planta cu un acaricid - insecticidele nu au efect în cazul păianjenului roșu.
Să aveți plante sănătoase!








_800x800.jpg)




_800x800%20(1).webp)
_800x800.webp)




_800x800_800x800.webp)
_800x800.webp)
_800x800.webp)
_800x800.webp)
_800x800.jpg)

_800x800.jpg)


_800x800.jpg)
_800x800.jpg)
_800x800.webp)

.webp)
.webp)
.webp)
.webp)
.webp)
.webp)
Felicitări și mii de mulțumiri! Am orhidee de 20 de ani dar niciodată nu am citit un articol atât de bine documentat.
RăspundețiȘtergereCu mare drag! Vă mulțumesc frumos pentru apreciere!
ȘtergereExtraordinar articol,multumim! Nu stiam ca pot fi atâtde sensibile...
RăspundețiȘtergereCu drag!
ȘtergereBuna seara. Am o orhidee, a carei frunza care tocmai ce ii crestea, a fost afectata de razele soarelui ( floarea a stat pe pervazul geamului, orientat pe partea de sud ). Intrebarea mea este, daca floarea va mai produce in viitor frunze noi. Va multumesc anticipat, pentru eventualul raspuns.
RăspundețiȘtergereDepinde cât este de afectată. De obicei, orhideea își reia creșterea; dar am întâlnit și cazuri când planta afectată nu și-a mai continuat dezvoltarea, dar a emis un keiki.
ȘtergereMultumesc frumos, pentru raspuns.
ȘtergereCu drag!
ȘtergereBună ziua..am o orhidee care are frunzele lipicioase,iar pe dosul frunzelor niste bobite care le iau când o șterg,sunt pline cu ceva ,apoi face din nou.Va rog să-mi spuneți ce să folosesc.Multumesc
RăspundețiȘtergereBună ziua! Dacă acele ”bobițe” sunt de culoare maro, orhideea este infestată cu păduchi țestoși. În acest caz stropiți toate orhideele pe care le aveți (inclusiv cea infestată) cu insecticid sistemic (Movento, Mospilan) - diluat conform indicațiilor. Repetați la 7 zile alternând produsele. La următoarea stropire puteți adăuga și un fungicid (previcur, teldor), diluat conform indicațiilor producătorului. Dacă bobițele sunt incolore, nu e cazul să vă speriați.
ȘtergereAm primit o orhidee albă înflorită f frumos c și în termen de o săptămână s-au ofilit toate florile și au văzut ,frunzele vreo două au pe ele pe margine o formă lunguiață parcă tinde să se usuce in rest celelalte frunze sunt bine culoarea e puțin mai deschisa la culoare , vă rog să-mi spuneți ce trebuie să fac cu ea să nu o pierd
RăspundețiȘtergereDacă era înflorită în totalitate, este normal să se ofilească (nu știm de cât timp avea florile deschise). Frunzele mai deschise la culoare, arată că planta primește lumină mai multă decât este necesar. În acest caz, forma apărută pe frunze poate indica o arsură solară - vă trebui să mutați orhideea într-un loc unde să primească lumină, dar să nu o atingă soarele. Pentru a elimina posibilitatea infestării cu dăunători, aplicați un insecticid sistemic (diluat conform indicațiilor producătorului). Repetați procedura la 7 zile.
ȘtergereBună ziua! Dacă pe tija ,floare are ceva lipicios ca o miere, înseamnă că plantai bolnavă?
RăspundețiȘtergereDacă tija are picături incolore, dulci - înseamnă că planta este în stare bună. Dacă picăturile sunt galbene, înseamnă că orhideea este atacată de dăunători și va trebui să o tratați cu un insecticid sistemic diluat conform indicațiilor producătorului. Repetați procedura la 7 zile. Puteți afla mai multe despre picăturile de pe tije din articolul: https://iubitoriainaturii.blogspot.com/2025/06/de-ce-apar-picaturile-lipicioase-la.html
ȘtergereExcepțional articol!
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc pentru apreciere!
Ștergere