Înmulțirea orhideelor: secretele succesului

Scriu acest articol cu scopul de a fi privit ca o sursă de informare. 

Înmulțirea orhideelor phalaenopsis - în special - este destul de greu de realizat. 

Atunci când keiki crescut pe tija orhideei are suficiente rădăcini pentru a se putea hrăni singur (minim 3 frunze și minim 3 rădăcini), tăiem tija plantei mamă la aproximativ 1-2 cm. distanta de la punctul de prindere a puiului de orhidee. Tăierea tijei se face în perioada de creștere vegetativă a micii plante (prezența punctelor de creștere ale rădăcinilor), cu ajutorul unei ustensile foarte bine dezinfectate.

Aceste orhidee pot produce keiki - bazali sau pe internodurile tijei. Keiki bazali nu se desprind de planta mamă pentru că le putem pierde pe ambele, iar pentru ca tijele să producă acești pui, va trebui ca planta mamă să simtă un pericol, un stress (de exemplu, va trebui să udăm orhideea la intervale mai mari de timp, iar cantitatea de apă folosită să fie mult diminuată). 

dacă keiki refuză să facă rădăcini, înfășurați baza
acestuia într-o dischetă demachiantă sau în puțin
mușchi sphagnum; mențineți discheta/mușchiul 
ușor umede. Pentru acest lucru, puteți folosi cu
încredere apa de cocos sau un stimul de înrădăcinare din comerț (atonik)

O metodă mai simplă este achiziționarea unei paste cu citokinină și ungerea unui nod cu puțină pastă specială pentru producerea de keiki. Și în acest caz, în loc de pui, acea pastă poate produce tijă secundară. Așadar, nici această metodă nu este sigură 100% că ne va ajuta să înmulțim orhideele.

Alte două metode spun că putem avea keiki pe tijă după ce le-am tăiat și le-am așezat într-un recipient (unii preferă pet-ul transparent, dar eu prefer sticla), cu puțină apă- o primă metodă; sau pe un pat de mușchi sphagnum ușor umed (nu ud) - a doua metodă; în ambele cazuri, recipientele trebuiesc acoperite pentru a se crea efect de seră. Ei bine, și în aceste cazuri, nodurile tijelor pot dezvolta tije secundare, keiki sau se pot usca fără să producă nimic. 

Pentru un procent ceva mai mare de reușită, va trebui să alegem tije care au mugurii ușor umflați, să îndepărtăm cu grijă pelicula care îi acoperă - fără a răni mugurele și nu în ultimul rând, să pregătim (tăiem) tijele înainte de a se ofili ultima floare.

__________

Să nu facem confuzii!

Bracteea este acea peliculă protectoare care acoperă mugurele/mugurii prezenți pe tija orhideei. Uneori, bracteele pot crește neobișnuit de mult, luând aspectul de frunză. O bractee supra dezvoltată nu este un keiki (pui). Keiki, la fel ca ramificațiile tijelor, se dezvoltă din mugurele aflat în stare latentă - cel care este protejat de această peliculă numită bractee.

Cel mai elocvent exemplu îl puteți observa în imaginea de mai jos 

____________________

O altă modalitate de a obține noi orhidee este reproducerea prin semințe - foarte greu de realizat acasă. Multe postări care oferă informații despre îngrijirea orhideelor se opresc aici - sau nici măcar - și se mulțumesc doar să amintească de înmulțirea prin semințe și să precizeze faptul că se realizează în laborator. Ce substanțe se folosesc? Când se adaugă fiecare? sau cum se înmulțesc orhideele în natură - totul pare o mare necunoscută.

păstaia uscată cu semințe de orhidee 

Fiind o persoană care nu se mulțumește cu puțin - în anii studenției am învățat să caut răspunsuri în articolele și/sau la persoanele de specialitate, care de cele mai multe ori nu sunt români; m-am documentat și astfel vă pot împărtăși mai multe despre înmulțirea orhideelor atât în natură cât și în laborator. 
Încep prin a vă spune că nu ne sunt accesibile aceste forme de înmulțire din cauza lipsei condițiilor specifice (în principal din cauza costului ridicat a materialelor necesare); dar este fascinantă această lume a orhideelor și mi se pare interesant de știut acest subiect care pare a fi tabu - înmulțirea orhideelor prin semințe.

1. Înmulțirea orhideelor prin semințe în mediul natural
La fel ca toate plantele care produc flori, și orhideele în urma polenizării produc o păstaie/capsulă (fruct) care înăuntru conține semințe. Atunci când această păstaie se coace suficient, se desface iar semințele sunt eliberate în natură.

semințe de orhidee văzute
la microscop

Dacă în mod normal, orice sămânță conține un embrion și unul sau două cotiledoane care ajută embrionul să se hrănească; în cazul orhideelor, semințele conțin doar un embrion foarte foarte mic, iar acesta nu are rezerve de hrană. Dacă nu are hrană, cum germinează acea sămânță? În mediul natural, se lipește de o ciupercă cu care creează o micoriză și aceasta îl hrănește. Poate cădea pe rădăcinile plantei mamă, poate cădea pe scoarța aceluiași copac sau a altui arbore, dar întotdeauna va avea nevoie de acea ciupercă pentru a germina.  Există ciuperci diferite pentru orhidee diferite (de exemplu, semințele orhideei phalaenopsis sunt pentru bacteria rhizobium, în timp ce semințele orhideei cymbidium sunt hrănite de rhizoctonia). Ciuperca penetrează bariera seminței, hrănește embrionul și astfel se formează niște micro-plăntuțe - ca în imaginea de mai jos.

micro-plăntuțe de orhidee

O problemă este aceea că, în mediul natural orhideele produc între 1000 și 1000000 de semințe, dar procentul de germinare este cuprins între 0,1%  - 1%. Astfel, multe dintre semințe se pierd.

2. Înmulțirea orhideelor prin semințe, în laborator

orhidee în flasco

Pentru înmulțirea orhideelor la scară înaltă, se folosește metoda in vitro deoarece este metoda cea mai eficientă - nu este nevoie de ciuperci micorizante datorită nutrienților pe care-i conține flasco în care se realizează înmulțirea; dar în care este nevoie de multă sterilizare. Cât despre realizarea ei, poate fi considerată o metodă simplă. Totuși, dacă este atât de simplă, de ce nu o putem realiza acasă? Din cauză costului mult prea ridicat pentru tot echipamentul de care este nevoie. 

Așadar, pentru a realiza înmulțirea orhideelor in vitro, este necesar realizarea unui flasco de cultivare din următoarele componente:

NUTRIENȚI (mediu de cultivare) pe care-i putem împărți în:
- macronutrienți = nitrogen, fosfor și potasiu ( binecunoscutul NPK)
- micronutrienți = de exemplu magneziu, bor, molibden, etc - într-o cantitate foarte mică
Cantitatea folosită este de 2,2 grame.

mediu de cultivare folosit în laborator

FITOHORMONII sunt niște hormoni (proteine) de origine vegetală, folosiți pentru plante, care ajută la emiterea semnalelor:

- auxina = folosită pentru buna dezvoltare a rădăcinilor și a plantei 

- citochinina = permite dezvoltarea multicelulară pentru îngroșarea și creșterea plăntuțelor 

- giberelina = trezirea plantei din starea dormantă (în acest caz, ”trezirea” semințelor de orhidee)

Sunt necesari câte 50 ml. din fiecare.

O BAZĂ DE CARBON (de energie) se utilizează zaharoza în forma cea mai pură (fructoză, glucoză, sorbitol, maritol) în cantitatea de 12,5 grame.

UN GELIFIANT (agar) cu ajutorul căruia elementele se încapsulează în apă și au o structură gelatinoasă care ne permite manipularea și vizualizarea rădăcinilor. Se folosesc 3,28 grame.

- agar-ul este cel mai folosit deoarece este un polimer stabil și este mai rezistent decât gelatina, de exemplu. Nu este vorba despre agar pe care-l putem cumpăra de la magazinele naturiste, ci este un agar special, foarte pur folosit special în laborator.

Toate aceste componente ocupă un procent de 3-5% din mediul de cultivare.

APĂ PURIFICATĂ/DISTILATĂ (1 litru) se află în procent de 95% într-un flasc.

! Nu confundați agar-ul cu flasco. Agar-ul este doar un element din compoziția unui flasco.

Cultivarea in vitro face posibilă înmulțirea orhideelor nu doar prin semințe, ci prin orice parte a plantei (de exemplu, dacă din orhidee a rămas viabilă o bucată mică de rădăcină, în rest absolut totul a putrezit; cu ajutorul acestei metode se poate obține o orhidee identică - practic un keiki (o copie) a orhideei pierdute). 

Pe lângă elementele componente ale unui flasco enumerați mai sus, este nevoie de:

- un purificator de apă, care prin procesul de osmoză inversă ne permite să obținem o apă pură cu un procent aproape de 0% clor și săruri minerale. Este nevoie de o apă cât mai pură pentru ca diluția celorlalți compuși să se poată realiza corect (conținutul de săruri mai mic de 5 ppm).

- un cântar cu o precizie foarte mare (d = 0,001g)

- un ph metru pentru a putea măsura și media ph-ul și conductibilitatea electrică a mediului de cultivare. Acesta trebuie să fie cuprins între 5,5 - 5,8; ideal este un ph cu valoarea de 5,7. Dacă avem un ph mai mare de 5,8 a mediului de cultivare, flash-ul devine foarte solid (dur). Un ph mai mic de 5,5 face ca acesta să devină prea lichid. 

- o mașină de sterilizare a ustensilelor din sticlă și a celor metalice la o temperatură de 80°C-100°C.

- aparatul cu presiune permite sterilizarea cu ajutorul vaporilor de apă fierbinți. Protocolul spune că temperatura trebuie să fie de 121°C, iar presiunea de 1,5 atmosfere, deoarece, se presupune că în aceste condiții mor toate bacteriile și echipamentul devine steril.

- o cameră cu flux laminar permite lucrarea într-un mediu steril.

Acum, că am terminat cu ce avem nevoie pentru a realiza înmulțirea în vitro ca la carte, să detaliem puțin procesul. În primul rând, ustensilele se spală bine cu un amestec de apă (5 litri), detergent (o lingură) și clor (10%). După aceea, se clătesc bine la robinet, iar la final, se clătește fiecare recipient, separat, în apă distilată. Dacă se omite clătirea de la final cu apă distilată, diluția nu se va realiza corect. După ce ustensilele sunt spălate și clătite foarte bine, acestea se introduc cu gura în jos în mașina de sterilizare. Se începe cu 30 de minute la o temperatură de 50°C; apoi se crește temperatura la 80°C pentru o perioadă de 20 de minute și în funcție de necesitate, se coboară temperatura la 50°C pentru încă 20 de minute dacă se utilizează recipientele pe moment; sau se închide mașina cu ustensilele înăuntru, fără a coborî temperatura dacă se vor utiliza mai târziu. 

Se dizolvă mediul de cultivare cu puțină apă distilată și se varsă în eprubeta mare (de 500 ml.). Se adaugă fiecare hormon apoi se adaugă apă distilată până la valoarea de 500 ml. Se verifică ph-ul soluției, dar nu înainte de a realiza calibrarea ph-metrului. Dacă acesta este alcalin, se adaugă un acid (acid sulfuric, ACSL - picătură cu picătură amestecând continuu până se ajunge la valoarea dorită). Dacă ph-ul este prea acid, se adaugă hidroxid de sodiu urmând aceiași pași. Când valoarea este cea corectă, se varsă totul într-un alt recipient, se adaugă zaharoza, și se amestecă până când aceasta se dizolvă. Se ia recipientul cu amestecul obținut și se așează pe o plită până când amestecul începe să fiarbă, apoi se adaugă agar-ul puțin câte puțin, amestecând continuu pentru a-l dizolva. 

recipiente pregătite pentru sterilizarea în 
aparatul cu presiune

Se toarnă amestecul în recipientele din sticlă în care se vor semăna semințele de orhidee (10% din volumul total al acestuia). Pentru a fi acoperite, se așează o folie de aluminiu pe gura acestora - cu partea strălucitoare înăuntru - și se leagă bine cu un elastic. Se sterilizează totul în aparatul cu presiune și se lasă la răcit de pe o zi pe alta sau de la o săptămână la alta. 

Acum, că am terminat de explicat despre înmulțirea orhideelor în laborator, să vedem cum aclimatizăm o orhidee care vine într-un flasco. Ei bine, avem nevoie de:

- un pahar din polistiren cu găuri la bază 

- un capac transparent

- mușchi sphagnum și argilă expandată (4:1)

Cu ajutorul unei pensete sterilizate, scoatem orhideele din flasco. Spălăm rădăcinile cu apă distilată pentru a le curăța (aproximativ 10 minute). În paharul de polistiren adăugăm substratul format din mușchi și argilă expandată, așezăm planta și completăm cu substrat. Adăugăm deasupra substratului puțin osmocote și udăm abundent. Apoi prindem capacul cu scoci și lăsăm planta la loc luminos, fără soare direct - timp de o lună. O dată pe săptămână va trebui udată, iar o dată la două săptămâni puteți adăuga în apă și o aspirină de 500mg/1 litru de apă. Aceasta va ajuta orhideea să se recupereze mai bine. 
Să aveți plante sănătoase!